Acesta este titlul editorialului meu de astazi din Jurnalul National.
Prima mea vizită, ca ministru de externe, în 1990, a fost în Turcia. România nu era încă membră NATO, nu făcea parte din Uniunea Europeană și nici măcar din Grupul Vișegrad. Era într-o zonă tampon a Europei, la marginea “Occidentului” și nu era prea clar dacă, în noua organizare a Europei, după Malta, nu urma să fie “inclusă” în sfera de influență a URSS-ului lui Gorbaciov.
După 25 de ani, România a devenit membru al NATO, a aderat la UE și a experimentat cu “succes” Revoluția portocalie. În timpul ăsta, Turcia a trecut de la președintele Ozal la președintele Demirel, la președintele Sezer, apoi la președintele Gül. După o perioadă de criză, a ajuns la creșteri de 8% anual. A fost respinsă de Bruxelles dar și-a dezvoltat un model economic propriu, ambițios, bazat pe proiecte strategice. Rolul premierului Erdogan a fost esențial. A rezistat cântecelor de sirenă ale “primăverii arabe” și a dezvoltat o poziție regională pentru țara sa. De aceea, la alegerile din 10 august, Recep Tayyip Erdogan a fost ales președinte din primul tur de scrutin.
“Noua Turcie” – proiectul lui Erdogan și al partidului său (Partidul Justiției și Dreptății) s-a confruntat la alegeri cu mișcarea condusă din SUA (Pennsylvania) de către imamul Fethullah Gülen care încercase în ultimii ani crearea unui “stat paralel” prin “infiltrarea în arterele sistemului” a unor procurori, judecători și polițiști – adepți ai mișcării – care să reacționeze din interior. Cu toate acestea, Erdogan a reușit să impună inclusiv principiile sale de politică externă (“zero probleme cu vecinii”) – lansate în 2002 – dar și inițiativa transformării republicii Kermaliste în republică semi-prezidențială prin modificarea Constituției.
În apropierea noastră se află, deci, Turcia, dezvoltând un model (pe care, deocamdată, nu îl comentez) dar și Ucraina care a încercat (de fapt, unde s-a încercat) să se relanseze – pe Euro-maidan – Revoluția portocalie, cu efectele cunoscute. Este clar că, în perioada următoare, “falia” dintre Occident și Rusia dar și Balcanii vor fi sub o puternică acțiune “seismică”.
Sper, de aceea, ca, în aceste condiții, “statul de drept” român să-și redescopere preocuparea și pentru economie dar și pentru politică externă. Știu că temele savuroase pentru campania electorală de la noi sunt altele dar poate încercăm să facem un efort pentru a înțelege ce este important pentru viitorul țării noastre.
